Imaginați-vă doi doctori cărora li s-au prezentat informații identice despre același pacient care dau diagnostice foarte diferite. Acum imaginați-vă, motivul diferenței este că medicii au pus diagnosticul dimineața sau dupa-amiază sau la începutul sau la sfârșitul săptămânii.
Acesta este „zgomotul” – motivul pentru care judecățile umane care ar trebui să fie identice variază – pe care Daniel Kahneman, unul dintre cei mai cunoscuți psihologi ai lumii și câștigătorul Premiului Nobel pentru economie din 2002, îl abordează în ultima sa carte, Noise: A Flaw in Human Judgement.
Kahneman a câștigat premiul Nobel pentru munca sa de pionierat alături de colegul psiholog israelian Amos Tversky despre modul în care prejudecățile cognitive modelează judecata. Munca lor, începând la sfârșitul anilor 1960, a pus bazele noului domeniu al economiei comportamentale, care a contestat ortodoxia economică conform căreia deciziile sunt raționale.
Cartea anterioară a lui Kahneman Thinking, Fast and Slow, publicată în 2011, a adus o mare parte din această lucrare în atenția unui public mai larg și și-a consolidat reputația de figură fundamentală în înțelegerea comportamentului uman.
În Noise, în co-autorul lui Olivier Sibony și Cass Sunstein, el explorează un fenomen diferit de părtinirea cognitivă. Biasul este un proces psihologic și poate fi detectat prin judecată individuală, a explicat genialul de 87 de ani când l-am intervievat (prin video) pentru Centrul pentru Idei al UNSW. „Dar nu putem identifica zgomotul într-o anumită judecată.”. În schimb, trebuie să analizăm seturi de judecăți pentru a identifica zgomotul.
Zgomotul este un concept statistic
Noua carte a lui Kahneman prezintă mai multe cazuri convingătoare din afaceri, medicină și justiție penală, în care hotărârile par să varieze fără un motiv „bun”.
Un exemplu este analiza amprentelor, același analist făcând judecăți diferite cu privire la aceeași amprentă în momente diferite din timp. Dacă analistul are de urmărit doar amprenta digitală – și nu are alte informații despre caz – și decide, într-o ocazie, că este o potrivire, iar în alta, este neconcludent, este zgomot.
Dacă, pe de altă parte, analistul se răzgândește din cauza informațiilor suplimentare (de exemplu, i se spune că dovezile balistice sugerează o concluzie diferită), aceasta este o părtinire.
Ambele sunt o problemă, spune Kahneman. Dar, deoarece zgomotul poate fi identificat doar în statistici, este mai dificil să ne gândim și, prin urmare, tinde să nu fie discutat.
Zgomot în judecățile sistemului
Cartea lui Kahneman discută multe tipuri diferite de zgomot, dar cea mai semnificativă discuție se referă la zgomotul sistemului – variabilitatea deciziilor care apar în sistemele menite să producă judecăți uniforme.
Există o mulțime de situații în care diversitatea de opinii este extrem de dorită. „Zgomotul este variabilitatea pe care nu o doriți.”, a spus Kahneman.
Gândiți-vă la sistemul judiciar care produce sentințe sau la sistemul de subscriere pentru stabilirea primelor de asigurare. Astfel de sisteme sunt menite să vorbească cu „o singură voce”. Vrem ca sentințele judiciare să reflecte infracțiunea. Vrem ca doi subscriitori cu exact aceleași informații să calculeze primele.
Provocarea este, deci, să identificăm variabilitatea nedorită și apoi să facem ceva pentru a o atenua.
Problema cu intuiția
În această privință, cartea oferă o perspectivă cheie pe care o puteți aplica propriilor decizii: rezistați la „intuiția prematură” – sentimentul că „știți” ceva, chiar dacă nu sunteți sigur de ce știți.
În unele cazuri, intuiția este foarte utilă pentru luarea deciziilor instantanee. În alte situații Kahneman spune că judecățile bazate pe sentimente intuitive trebuie disciplinate și întârziate.
El acționează după intuiție numai după ce ați făcut o analiză echilibrată și atentă a dovezilor, a sfătuit el. Cât mai mult posibil, adunați aceste dovezi din surse diverse și de la oameni care și-au făcut propria judecată independentă a probelor.
Fără aceasta, a spus Kahneman, zgomotul poate fi ușor amplificat.
Trecând la inteligența artificială
Un răspuns la prevalența zgomotului în judecăți este să apelăm la mașini și să lăsăm computerele să decidă.
Kahneman nu este încă un entuziast. El crede că inteligența artificială va „produce probleme majore umanității în următoarele câteva decenii” și nu este pregătită pentru multe dintre domeniile în care este necesară judecata.
Pe termen lung, însă, el vede o lume în care s-ar putea „să nu avem nevoie de oameni” pentru a lua multe decizii. Odată ce devine posibil să structurăm problemele în mod regulat și să acumulăm suficiente date despre aceste probleme, judecătorii umani ar putea deveni de prisos.
Până atunci există multe de făcut în reducerea erorilor umane prin îmbunătățirea judecății umane, mai degrabă decât eliminarea acesteia prin externalizarea deciziilor.
Știind despre zgomot (și părtinire) vă va ajuta cu acest obiectiv.
